Apr
23
2017

Apostolulii Pavel și Petru au scris despre viața de familie, prezentând legile lui Dumnezeu care conduc la fericirea în căsătorie

Apostolulii Pavel și Petru au scris despre viața de familie, prezentând legile lui Dumnezeu care conduc la fericirea în căsătorie. În 1 Corinteni 11, Pavel subliniază importanţa ierarhiei corecte în relaţia Dumnezeu-familie, spunând: Dumnezeu Tatăl este Capul lui Cristos; Cristos este Capul bărbatului; bărbatul este capul soţiei... (vers. 3, 7).            Apostolul Petru reia acest subiect al vieții de familie și în prima sa epistolă, capitolul trei, vorbește despre responsabilitățile soților. Comentând acest subiect, Petru aşază pe fiecare dintre cei doi soţi în relaţie de prioritate cu ,,capul” său: soţia în relaţie cu soţul (vers. 1-6), soţul în relaţie cu Dumnezeu (vers. 7). Petru subliniază în vers. 1-2 predispoziţia mai mare a femeilor decât a bărbaţilor înspre spiritualitate, avantaj care poate fi folosit de Dumnezeu pentru mântuirea soţilor necredincioşi (vers. 1-4), dar şi pentru o viaţă de familie fericită şi liniştită (vers. 5-6). Atitudinea de respect a soţiei faţă de soţ, modestia şi seriozitatea cu care ea tratează viaţa spirituală, devin în familie metode de evanghelizare foarte puternice şi eficiente. Uneori mărturia sfântă şi constantă a vieţii soţiei este mai eficientă decât un discurs ținut soțului (vers. 1). Aici soţia este prezentată ca un ,,ajutor potrivit” care ,,contribuie” la mântuirea şi desăvârşirea spirituală a soţului ei, prin propria atitudine de supunere şi decenţă creştină.  De asemenea, Petru atrage atenţia bărbaţilor asupra riscului pe care sunt tentaţi să şi-l asume, printr-un comportament neînţelept, dur, insensibil şi neatent, scoţând în evidenţă egalitatea soţului cu soţia în lucrurile spirituale (vers. 7). Dacă supunerea soţiei în relaţia cu soţul îl ajută pe acesta în relaţia cu Dumnezeu, relaţia soţului cu Dumnezeu îl obligă pe soț la o atitudine de grijă şi atenţie cu soţia lui. Relaţia spirituală a soţiei cu Dumnezeu, manifestată prin supunere faţă de soţ, ajută soţul din punct de vedere spiritual. Atitudinea neînțeleaptă și violentă a soțului în raport cu soția va fi amendată de Dumnezeu prin faptul că nu-i va mai asculta rugăciunile (vers. 7). Cu alte cuvinte, atenţia soţiei trebuie îndreptată asupra soţului în perspectiva cunoaşterii şi slujirii lui Dumnezeu, timp în care atenţia lui Dumnezeu față de soț este condiţionată de atitudinea lui faţă de soţie. Dacă soţia nu are o viaţă spirituală, aceasta îl afectează negativ pe soţ, iar dacă soţul nu are grijă şi nu dă atenţie soţiei lui, aceasta îi afectează viaţa lui spirituală.  Familia este ideea lui Dumnezeu, însă fericirea familiei depinde de maturitatea soților și de ascultarea acestora față de Creator. Supunerea soţiei este o investiţie spirituală în viaţa soţului, timp în care iubirea şi îngrijirea soţiei este o investiţie a soţului în relaţia lui cu Dumnezeu.

Apostolul Petru reia acest subiect al vieții de familie și în prima sa epistolă, capitolul trei, vorbește despre responsabilitățile soților. Comentând acest subiect, Petru aşază pe fiecare dintre cei doi soţi în relaţie de prioritate cu ,,capul” său: soţia în relaţie cu soţul (vers. 1-6), soţul în relaţie cu Dumnezeu (vers. 7). Petru subliniază în vers. 1-2 predispoziţia mai mare a femeilor decât a bărbaţilor înspre spiritualitate, avantaj care poate fi folosit de Dumnezeu pentru mântuirea soţilor necredincioşi (vers. 1-4), dar şi pentru o viaţă de familie fericită şi liniştită (vers. 5-6). Atitudinea de respect a soţiei faţă de soţ, modestia şi seriozitatea cu care ea tratează viaţa spirituală, devin în familie metode de evanghelizare foarte puternice şi eficiente. Uneori mărturia sfântă şi constantă a vieţii soţiei este mai eficientă decât un discurs ținut soțului (vers. 1). Aici soţia este prezentată ca un ,,ajutor potrivit” care ,,contribuie” la mântuirea şi desăvârşirea spirituală a soţului ei, prin propria atitudine de supunere şi decenţă creştină.  De asemenea, Petru atrage atenţia bărbaţilor asupra riscului pe care sunt tentaţi să şi-l asume, printr-un comportament neînţelept, dur, insensibil şi neatent, scoţând în evidenţă egalitatea soţului cu soţia în lucrurile spirituale (vers. 7). Dacă supunerea soţiei în relaţia cu soţul îl ajută pe acesta în relaţia cu Dumnezeu, relaţia soţului cu Dumnezeu îl obligă pe soț la o atitudine de grijă şi atenţie cu soţia lui. Relaţia spirituală a soţiei cu Dumnezeu, manifestată prin supunere faţă de soţ, ajută soţul din punct de vedere spiritual. Atitudinea neînțeleaptă și violentă a soțului în raport cu soția va fi amendată de Dumnezeu prin faptul că nu-i va mai asculta rugăciunile (vers. 7). Cu alte cuvinte, atenţia soţiei trebuie îndreptată asupra soţului în perspectiva cunoaşterii şi slujirii lui Dumnezeu, timp în care atenţia lui Dumnezeu față de soț este condiţionată de atitudinea lui faţă de soţie. Dacă soţia nu are o viaţă spirituală, aceasta îl afectează negativ pe soţ, iar dacă soţul nu are grijă şi nu dă atenţie soţiei lui, aceasta îi afectează viaţa lui spirituală.  Familia este ideea lui Dumnezeu, însă fericirea familiei depinde de maturitatea soților și de ascultarea acestora față de Creator. Supunerea soţiei este o investiţie spirituală în viaţa soţului, timp în care iubirea şi îngrijirea soţiei este o investiţie a soţului în relaţia lui cu Dumnezeu.

 

30 aprilie

Mântuitorul a blestemat un smochin cu 2000 de ani în urmă și rămâne pentru noi o sursă de învățătură. Pentru a înțelege corect mesajul dumnezeiesc al întâmplării, trebuie să facem câteva observații:
1. Mântuitorul este la sfârșitul misiunii Sale de trei ani și jumătate, adică la sfârșitul perioadei în care i-a învățat mereu și mereu pe evrei, explicându-le Scripturile.
2. Întâmplarea se petrece luni, a doua zi din Săptămâna Mare. În această săptămână, Domnul devine extrem de direct cu fariseii și cărturarii și cele mai multe dialoguri le are cu ei. Duminică noaptea o petrece în casa lui Lazăr, Marta și Maria din Betania și luni dimineața pleacă cu ucenicii spre Ierusalim, care se afla la aproximativ 2 mile depărtare. Pe drum spre Ierusalim, Mântuitorul ,,flămânzește" și, găsind un smochin pe drum, îl blestemă, fiindcă nu a găsit rod în el. Este interesant faptul că Domnul a fost atât de nemâncat, încât a flămânzit pe drum, în ciuda faptului că tocmai plecase din casa prietenilor Lui. De ce? Nu cumva tocmai pentru a-i învăța pe ucenici ceva despre harul lui Dumnezeu irosit de evreii fără rod?
Smochinul este primul pom pomenit în Biblie (Gen. 3:7) și evreii sunt primul popor al lui Dumnezeu (Gen. 12:1-3). Smochinul și vița de vie sunt două dintre cele mai profunde simboluri ale poporului Israel. Smochinul este un pom de 3-4 metri înălțime și are particularitatea că mai întâi apar fructele și apoi frunzele. În Israel smochinul rodea de două ori: prima recoltă avea loc în luna martie-aprilie și a doua toamna târziu (Osea 9:10). Smochinele de primăvară erau mici și nu foarte gustoase, în timp ce toamna erau mari și foarte gustoase.
Pe drum spre Ierusalim, văzând un smochin cu frunze, chiar dacă nu era vremea roadelor din octombrie, Domnul S-a așteptat să aibă smochinele mici, pentru că era în 30 martie 33 d. Hr. Negăsindu-le, Domnul a spus intenționat cu glas tare, să audă și ucenicii: ,,În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine" (Mc. 11:14b).
Blestemarea smochinului este a doua oară când Domnul face ceva ce aduce judecata lui Dumnezeu, prima oară fiind în Gadara, când permite duhurilor să intre în porcii care s-au aruncat în mare. De ce blestemă Domnul un smochin care nu are roadă, dacă nu era vremea roadelor? Smochinul nu a fost blestemat pentru lipsa rodului, ci pentru prezența frunzelor care promiteau smochinele timpurii. Nu era vorba de roada mare și gustoasă, ci doar de niște smochine timpurii, începătoare, verzi, mici și fără gust.
Care este înțelesul întâmplării? Cum era smochinul, așa era și Templul, așa era și țara. Ca și smochinul cu frunze care promit, tot așa și erau evreii, plini de aparențe religioase, care ascundeau absența roadelor sfinte. Blestemarea smochinului a fost o profeție despre ce urma să li se întâmple evreilor peste 30 de ani, când au fost distruși de romani pentru aproximativ 19 secole. Acest popor s-a încrezut în el, nu în Dumnezeu. În această perioadă, au fost altoite în smochin ramurile Neamurilor (Rom. 11:11). Blestemarea smochinului are loc după ce Domnul le spune pilda smochinului, avertizat că nu are rod, și grădinarul îi ia apărarea pentru încă o perioadă. Nici după perioada cerută smochinul nu a dat rod, așa că a fost necesară tăierea lui. Nici Persoana Mântuitorului, nici predicile și minunile Lui nu l-au ajutat să facă rod. Plini de frunze, dar fără rod.
Întâmplarea nu este doar pentru Israel, ci este în egală măsură și pentru Biserică: ,,căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine" (Rom. 11:21). Domnul și astăzi se uită după rod în viața noastră!

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.