Apr
9
2006

Cu o duminică înainte de sărbătoarea Paştelor

 Parcă cu câteva zile în urmă am sărbătorit Crăciunul şi iată că Paştele bate la uşă. Cu o duminică înainte de sărbătoarea Paştelor, Isus Se întoarce din Galileia la Ierusalim şi pentru că oamenii L-au întâmpinat cu flori, sărbătoarea a primit numele de Duminica Floriilor. Erau trei ani de când Şi-a început misiunea, trei ani de călătorii între Galileia şi Iudeea, trei ani de predicare, rugăciune, ucenicizare a celor doisprezece, trei ani de semne şi minuni, trei ani de Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. După trei ani de slujire cu o asemenea intensitate şi supranatural, te-ai fi aşteptat ca mulţi oameni să-L urmeze pe Isus, să înţeleagă scopul misiunii Sale pe pământ şi să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu. Cu o săptămână înainte de Paşte, aceasta era aparenţa - doar era Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu printre oameni, plin de putere, perfect... 
        Doar o săptămână mai târziu, adevărata identitate a oamenilor a fost demascată, adorarea s-a transformat în ură, bucuria în batjocură, florile în spini, ramurile de finic în cuie şi ciocan, măgăruşul care L-a purtat în crucea care-a purtat-o, hainele aşternute pe drum recuperate din haina Lui pentru care au tras la sorţi peste cinci zile... Cât de schimbător este omul, cât de infidele sunt simţămintele şi promisiunile lui! 
        Duminica Floriilor este ziua aparentei bucurii, Duminica Paştelor este ziua realei suferinţe. În timp ce coboară dealul, intrând în cetate, mulţimile Îl aclamă, Îi oferă flori, cântece şi bucurie, şi Isus plânge. Ce paradox! Era la fel de modest - călare pe un măgăruş, trece printre oameni şi merge la Templu. De ce nu la palat? Pentru că minunea Lui avea legătură cu Templul - acolo a fost la doisprezece ani şi oricând a avut ocazia.  
        Duminica Floriilor este momentul în care Dumnezeu oferă, oferă propriul Fiu în persoana Domnului Isus, oferă cerul, oferă totul. Duminica Paştelor este momentul în care omul oferă, oferă o judecată meschină, intrigi şi interese perfide, cuie, ciocan, suliţă şi spini. Cât de generoasă este oferta lui Dumnezeu, cât de murdară este oferta oamenilor! Era normal să plângă Isus la Florii, ştiind ce urma la Paşte, nu atât pentru El, cât pentru ei şi pentru viitorul lor veşnic. El a ştiut că florile, uralele, ramurile de copac şi bucuria nu sunt adevărate, statornice, ci schimbătoare, El a ştiut că interesul oamenilor este mai puternic decât fidelitatea şi dreptatea, viaţa de pe pământ mai importantă decât viaţa din cer. El a ştiut toate acestea, de aceea a plâns.
        După 1500 de ani de istorie cu Dumnezeu, după trei ani şi jumătate de istorie cu Isus, Ierusalimul trebuia să arate altfel. Dumnezeu a investit în acest oraş, acum  era vremea roadelor. Din nefericire pentru ei, roadele au fost flori, osanale, ramuri trecătoare, aparenţe. Adevărata realitate era alta, cortina urma să cadă peste cinci zile. Cinci zile sunt distanţa de la fidelitate la trădare, de la iubire la ură, de la flori la cuie.
      Au trecut două mii de ani de-atunci, s-au descoperit lucruri noi,  tehnologia a avansat, însă a schimbat omul ceva în adevărata lui atitudine faţă de Creator? 
     Dragul meu prieten, este duminica Floriilor pentru amândoi... Unde sunt florile pentru Isus, unde sunt ramurile de copac, unde sunt hainele dăruite, unde este închinarea dată Lui, unde suntem... noi?

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.