Mar
12
2006

De-a lungul timpului

 De-a lungul timpului, anumite expresii spuse de oameni au rămas celebre datorită conţinutului şi concentraţiei de adevăr şi înţelepciune comprimate în doar câteva cuvinte. Iată doar câteva dintre ele în legătură cu viaţa spirituală:

- Cel mai înalt privilegiu care i se poate acorda unui muritor este acela de a fi admis în cercul prietenilor lui Dumnezeu.

- Adevărata măreţie locuieşte în caracterul omului, nu în abilităţile lui şi nici în poziţia pe care o ocupă. Vulturul nu poate să meargă, fiindcă ştie să zboare.

- Nu circumstanţele vieţii ne determină caracterul, ci relaţia noastră cu Dumnezeu, indiferent de circumstanţe. Dacă vrei să învingi o slăbiciune, nu o hrăni. Cel ce umblă cu Dumnezeu, nu va fi în pas cu lumea niciodată.

- Scopul final al lui Dumnezeu pentru viaţa ta nu este confortul, ci dezvoltarea caracterului. Nu putem intra în cer, dacă mai întâi nu a intrat cerul în noi.

- Consacrare nu înseamnă a-I da ceva lui Dumnezeu, ci a nu lua nimic din ce este a Lui. Dumnezeu nu ne datorează nimic, însă ne dăruieşte totul.

- Nu-ţi fie frică de opoziţie, ţine minte că zmeul se ridică împotriva vântului, nu cu vântul. Nu te teme de ziua de mâine, Dumnezeu este DEJA acolo.

- Pocăinţa înseamnă că îţi pare atât de rău pentru păcat, încât eşti gata să-l părăseşti. Umilinţa falsă este mândrie curată.

- Dacă creştinii nu ar fi copiii lui Dumnezeu, Satan ar încerca să-i facă să se îndoiască de faptul că sunt. Cel ce nu are merite, invidiază meritele altuia.

- Diavolului nu îi pasă de cât bine putem face... atâta timp cât nu-l facem AZI.

- Nu murmura că nu capeţi ceea ce-ţi doreşti, fii mulţumitor că nu primeşti ceea ce meriţi. Nu fi cumpărător de miere şi vânzător de otravă.

- Teme-te de Dumnezeu şi nu te vei mai teme niciodată de nimic.

- Când nu-ţi mai rămâne nimic decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu îţi este absolut suficient. Cerul nu se atinge dintr-un salt.

- Prieten adevărat este cel care te sfătuieşte de bine, nu acela care-ţi laudă nebuniile. Cel mai strălucit merit este să poţi face răul şi să nu vrei.

- A nu-ţi respecta duşmanul înseamnă să pierzi şansa de a-l învinge.

- Dragostea care nu creşte în fiecare zi este o patimă netrebnică.

- Cea mai înaltă dovadă de virtute este să ai putere, fără să abuzezi de ea.

- Nimic nu dispare mai greu decât dorinţa de a avea păreri bune despre noi.

- Nu vitejii, ci cerşetorii îşi expun rănile, plângându-şi de milă.

- Nu eşti răspunzător pentru că te-ai născut, ci doar pentru că trăieşti.

- Legile lui Dumnezeu durează mai mult decât cei care le încalcă.

- Dumnezeu nu devine mai mare  dacă-L lauzi tu, însă tu devii mai mare dacă te pui la dispoziţia Lui. Când nu găseşti cale de ieşire, priveşte în... sus.

- Am ţinut multe lucruri în mână, dar ceea ce am încredinţat în mâna lui Dumnezeu este al meu şi astăzi.

- Pentru creştin cerul se pronunţă... ACASĂ.

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.