Sep
24
2017

Dumnezeu a creat viaţa şi a dat-o omului pe care l-a făcut în Eden

Dumnezeu a creat viaţa şi a dat-o omului pe care l-a făcut în Eden. Apoi Creatorul a făcut-o pe Eva şi a aşezat-o în viaţa lui Adam. Familia după modelul lui Dumnezeu este soluţia fericirii fiecărui om. Privind în negura timpului care s-a scurs de la creaţie până în prezent, observăm că instituţia familiei a rămas, dar modelul divin a fost redefinit în multe feluri. Singurătatea, concubinajul, adulterul, poligamia, homosexualitatea etc. sunt propunerile murdare şi ineficiente ale păcatului care îi târăsc pe oameni în nefericire şi destrăbălare. Atunci când o nouă generaţie de copii apare pe scena istoriei, îşi formează o mentalitate despre lume şi viaţă în procesul primilor 20 de ani de existenţă. În funcţie de mediul cultural şi sistemul educaţional care i-a influenţat în primii ani de viaţă, s-au conturat mai multe modele de familie, pe care tinerii le practică în căsătorie:

1. Modelul tradiţional - a promovat superioritatea bărbatului şi poligamia

2. Modelul modern - a promovat emanciparea femeii şi moda unisex 3. Modelul biblic - a promovat sfinţenia personală, fidelitatea căsătoriei, unitatea prin dragoste şi respect

Prima carte a Bibliei ne oferă următoarele principii directoare:

I. NEVOIA OMULUI EXPLICĂ RAŢIUNEA FAMILIEI. Familia există fiindcă nevoile omului sunt împlinite în interiorul ei: procreere, protecţie, educaţie, iubire, căsătorie, fidelitate, companie, apartenenţă, îngrijire, înmormântare. Căsătoria este un principiu de viaţă, celibatul este o excepţie, drept pentru care singurătatea nu este o soluţie. Când Adam s-a trezit din somnul provocat de Dumnezeu, s-a căsătorit cu Eva şi nu a mai fost niciodată singur. Raţiunea familiei este explicată de nevoile omului, împlinite plenar doar în interiorul familiei.

II. SOLUŢIA DIVINĂ EXPLICĂ SUCCESUL FAMILIEI. Când Dumnezeu S-a gândit la un ajutor potrivit pentru bărbat, a făcut-o pe Eva. Nu banii, prietenii, reputaţia, poziţia, oportunităţile sau educaţia sunt un ajutor potrivit pentru un bărbat, ci soţia: ,,Cine găseşte o nevastă bună găseşte fericirea, este un har pe care-l capătă de la Domnul" (Prov. 18:22). Toate oportunităţile lumii nu pot egala importanţa unei soţii potrivite în viaţa unui bărbat.

III. DEZLIPIREA DE PĂRINŢI EXPLICĂ LIPIREA DE TOVARĂŞUL DE VIAŢĂ. Singurul motiv pentru care un tânăr se poate dezlipi de părinţi este lipirea de tovarăşul de viaţă. Nedezlipirea de părinţi în căsătorie poate afecta negativ lipirea soţilor. Oricât de tânără ar fi o familie, ea este o familie de sine stătătoare. Este necesar ca părinţii să fie prezenţi în viaţa tinerei familii, dar cu rol consultativ, nu executiv. IV. CADRUL FAMILIEI EXPLICĂ NUDITATEA FĂRĂ RUŞINE. Biblia afirmă faptul că ,,omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine" (Gen. 2:25). Familia este singurul loc unde nuditatea nu este o ruşine. Falimentul multor familii începe la expunerea nudităţii în public, prin (ne) îmbrăcăminte, prietenii nesănătoase...

Familia după modelul divin este soluţia lui Dumnezeu pentru toți oamenii.

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.