Mar
5
2006

Fiecare muritor este interesat în mod vizibil sau nevăzut de propriul destin

Fiecare muritor este interesat în mod vizibil sau nevăzut de propriul destin. Nimic nu oferă mai multă pace şi siguranţă omului, decât convingerea că viaţa lui este în mâna lui Dumnezeu. Teologia personlă despre mântuirea sufletului concură în mod evident la siguranţa mântuirii. Sunt persoane care cred că Dumnezeu alege dacă oamenii vor fi sau nu mântuiţi, iar ei nu pot face nimic. Noi înţelegem din Biblie că Dumnezeu, în suveranitatea şi dragostea Sa, a pregătit mântuirea pentru toţi oamenii, însă vor fi mântuiţi numai aceia care, prin pocăinţă şi credinţă personală, voluntară şi conştientă în Isus Hristos, acceptă mântuirea lui Dumnezeu. Iată doar câteva argumente:

- Ceea ce noi numim predestinare este, de fapt, precunoaşterea lui Dumnezeu, însă ea e necauzatoare (1 Petru 1:1-2; Romani 8:29).

- Toţi oamenii sunt la fel de vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, însă Mântuitorul Isus a murit în egală măsură pentru toţi (Romani 6:23).

- Chiar dacă omul trăieşte într-o natură pervertită de păcat, mai are încă gândul veşniciei.

- Domnul Isus a predicat în multe oraşe care L-au respins (Matei 11:20-24). Dacă nu trebuia să fie mântuiţi, de ce le-a predicat, iar dacă trebuia, de ce L-au respins?

- Dumnezeu a poruncit apostolilor să predice Evanghelia (vestea bună a mântuirii) oricărei persoane (Marcu 16:15).

- Iuda este ales de Mântuitorul Isus, însă respinge personal mântuirea (Luca 6:16).

- Căderea în păcat a lui Lucifer, Eva şi Adam ne spune că privilegiul de a fi cu Dumnezeu se poate pierde prin alegeri greşite şi neascultare de El.

- Domnul Isus S-a rugat pentru Petru să nu-şi piardă credinţa (Luca 22:31-32).

- Oamenii nu vor ajunge în iad pentru că au o natură păcătoasă (aşa se nasc toţi), ci pentru că resping pocăinţa şi credinţa în Isus (Marcu 16:16; Luca 13:14).

- Învăţătura centrală din pilda bogatului nemilostiv arată tocmai consecinţele eterne ale alegerii sau respingerii mântuirii (Luca 16:25, 31).

- Biblia vorbeşte depre posibilitatea pierderii mântuirii (Matei 24:13-14; Luca 18:8; Evrei 10:35-39).

- Dragostea lui Dumnezeu care mântuieşte oamenii nu este selectivă, condiţionată, meritată, drept pentru care atunci când Dumnezeu ne porunceşte nouă să iubim toţi oamenii, ne spune, de fapt, să facem ca şi El.

- Dumnezeu ne spune că cine ştie să facă un bine şi nu-l face, săvârşeşte un păcat, deci Dumnezeu nu poate fi mai prejos decât propriile principii (Iacov 4:15).

- Caracterul iubitor al lui Dumnezeu ne face să credem că nu poate privi la oamenii care merg în iad, timp în care pe unii îi salvează şi pe alţii îi abandonează.

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.