Mar
26
2006

Helen Roseveare, doctor şi misionar englez în Zair

Helen Roseveare, doctor şi misionar englez în Zair, a povestit ce i s-a întâmplat în Africa: “Într-o noapte am lucrat din greu ca să asist o mamă la naştere, dar în ciuda tuturor strădaniilor noastre, ea a murit lăsand în urmă un bebeluş mititel, născut prematur, şi o fetiţă de doi ani, plângand. A fost dificil să păstrăm bebeluşul în viaţă, deoarece nu aveam incubator, curent electric... Cu toate că ne aflam la ecuator, nopţile erau deseori friguroase. Una din moaşele studente a mers după cutia pe care o aveam pentru asemenea copii şi după scutecul de bumbac în care bebeluşul avea să fie înfăşurat. Alta a mers să pună lemne pe foc şi să umple o sticlă cu apă fierbinte. Puţin mai târziu, a venit înapoi supărată spunându-mi că, în timp ce umplea sticla, aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge foarte uşor în climatul tropical. ‘Şi era ultima noastră sticlă pentru apă fierbinte!’ exclamă ea... ‘Bine’, i-am spus, ‘pune copilul lângă foc cât se poate de aproape ca să fie în siguranţă şi tu culcă-te între bebeluş şi uşă ca să-l aperi de curent.’ 
        Următoarea zi, pe la prânz, aşa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoţească. Le-am dat celor mici diferite motive de rugăciune, despre bebeluş, menţionând şi despre sticla pentru apă fierbinte. Bebeluşul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus şi despre sora lui de doi ani, care plânge pentru că mama ei a murit. O fetiţă de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obişnuita sinceritate a copiilor africani: ‘Doamne, Te rog’, s-a rugat ea, ‘trimite-ne o sticlă. Nu mâine, pentru că mâine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugăm, în după-amiaza asta.’ În timp ce mă sufocam în mine din pricina îndrăznelii rugăciunii, ea a adăugat în încheiere: ‘Şi dacă tot Te ocupi de asta, n-ai vrea să trimţi şi o păpuşică pentru fetiţă, astfel încât să ştie că Tu Te gândeşti la ea şi o iubeşti?’
        Aşa cum se întâmplă deseori la rugăciunile copiilor, eram pusă într-o situaţie dificilă. Puteam să spun din toată inima ‘Amin’? Pur şi simplu nu credeam că Dumnezeu ar putea face asta. O, da, ştiam că El poate face orice, aşa spune Biblia. Singurul mod prin care Dumnezeu putea răspunde acestei rugăciuni era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de mai mult de patru ani şi niciodată nu primisem nici măcar un pachet de acasă; şi chiar dacă cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus în el o sticlă pentru apă fierbinte?   
        După-amiază am primit un mesaj că o maşină era în faţa casei mele. Când am ajuns acasă, maşina plecase, dar pe verandă era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simţit cum mi se adunau lacrimi în ochi. N-am putut să deschid singură pachetul, aşa că am trimis după copiii orfani. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atenţie cutia cea mare de carton. Întâi am scos pulovere împletite, frumos colorate. Ochii le străluceau când le-am împărţit. A urmat o cutie de stafide. Când am controlat din nou cu mâna în cutie, am simţit... ar fi putut fi? Am apucat şi am scos din cutie – ‘da, o sticlă de cauciuc pentru apă fierbinte, nou-nouţă!’ am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimită; de fapt, nici n-am crezut că El va trimite aşa ceva. 
        Ruth era în primul rând de copii. S-a repezit în faţă, strigând: “Dacă Dumnezeu a trimis sticla, sigur este şi păpuşa!” Scotocind prin cutie, ea scoase o păpuşă mică, îmbrăcată minunat. Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc. Acel pachet călătorise timp de cinci luni şi fusese trimis de fostul meu instructor de la Şcoala Duminicală. La îndemnul lui Dumnezeu, a trimis o sticlă pentru apă fierbinte chiar la ecuator, şi o fetiţă pusese înăuntru o păpuşă pentru un copil african - cu cinci luni înainte - ca răspuns la rugăciunea plină de credinţă a uneia de zece ani care a spus ‘în după-amiaza asta’.
        “Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde!” (Isaia 65:24)

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.