Nov
6
2016

Nu este greu să crezi într-o zi, ci este greu să rămâi credincios în fiecare zi, depăşind de fiecare dată piedica îndoielilor

Nu este greu să crezi într-o zi, ci este greu să rămâi credincios în fiecare zi, depăşind de fiecare dată piedica îndoielilor. Ioan Botezătorul, cel despre care Mântuitorul a spus: ,,dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Matei 11:11), deşi a crezut în Isus şi a fost convins pe deplin de identitatea şi misiunea Lui, totuşi s-a îndoit, întrebând: ,,Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe un altul?" (Matei 11:3) Ioan tocmai L-a botezat pe Domnul în Iordan, când din ceruri Tatăl a zis: ,,Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea" (Matei 3:17). Cum şi-a permis Ioan în urma acestei experienţe să pună o astfel de întrebare? Când omului i se întâmplă ce a crezut că nu i se va întâmpla sau când nu i se întâmplă ce aştepta să i se întâmple, este mirat, nemulţumit şi pune întrebarea: ,,DE CE?" Cum răspunde Dumnezeu la această întrebare? Uneori răspunde, alteori nu răspunde.

 

La care întrebări răspunde Dumnezeu?

1. Dumnezeu nu răspunde la întrebările existenţiale:

• ,,De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?"

• ,,De ce lumea este aşa de rea?"

• ,,De ce mi s-a întâmplat tocmai mie lucrul acesta?"

 

2. Dumnezeu nu răspunde la întrebările de viitor:

• ,,Oare ce se va întampla cu mine peste doi ani?"

• ,,Oare când şi cum va fi sfârşitul lumii?"

 

3. Dumnezeu răspunde la întrebările care conduc la înţelepciune:

• ,,Ce vrea Dumnezeu să învăţ din experienţa aceasta?"

• ,,Cum doreşte Dumnezeu să mă comport în această situaţie?" Ioan a pus o întrebare al cărei răspuns îl ştia foarte bine, însă din anumite motive a fost cuprins de îndoială.

 

1. Nesiguranţa lui Ioan este expresia dezamăgirii personale.

 

2. Dezamăgirea lui Ioan este expresia aşteptărilor neîmplinte.

 

3. Aşteptările neîmplinite sunt expresia neglijării voii lui Dumnezeu.

 

Indiferent cât de mare este lucrarea pe care o face cineva, acel cineva rămâne doar un om. Din experienţa lui Ioan învăţăm că oamenii sunt extrem de limitaţi şi devin vulnerabili în experienţele limită ale vieţii.

1. Succesul, prin tendinţa superiorităţii şi mândriei. Primii oameni s-au crezut proprietari în grădină, nu administratori, de aceea au mâncat din pomul oprit.

2. Eşecul, prin tendinţa inferiorităţii şi dezamăgirii. Ioan s-a simţit dezamăgit pentru că nu a înţeles neimplicarea Mântuitorului în viaţa sa. El se aştepta ca Domnul să-l scoată din închisoare, pentru că merita.El şi-a făcut un plan diferit de planul lui Dumnezeu şi apoi s-a simţit abandonat pentru că Dumnezeu nu a lucrat după planul lui.

Nu timpurile de normalitate verifică credinţa noastră, ci situaţiile de criză. Omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut să fie rău şi a ales să nu fie. Vremurile de criză, încercările şi situaţiile limită ale vieţii sunt adevăratele examene ale credinţe.

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.