Aug
7
2016

Rugăciunea Tatăl Nostru conţine şi învăţătura despre iertare, fiindcă iertarea exprimă caracterul lui Dumnezeu şi al copiilor Săi, fiind manifestarea iubirii, bunătăţii şi înţelegerii.

Rugăciunea Tatăl Nostru conţine şi învăţătura despre iertare, fiindcă iertarea exprimă caracterul lui Dumnezeu şi al copiilor Săi, fiind manifestarea iubirii, bunătăţii şi înţelegerii. Iertarea nu înseamnă acceptarea, încurajarea sau uitarea vinovăţiei, ci doar neimputarea acesteia şi eliberarea totală de responsabilitatea vinovăţiei celui vinovat. Iertarea se primeşte de la Dumnezeu prin credinţă şi se oferă semenilor prin iubire, acestea două influenţându-se reciproc. Dumnezeu nu iartă o persoană de o greşeală pe care o regretă, dacă, la rândul lui, omul nu iartă pe cel ce-i greşeşte dacă îi pare rău. Mântuitorul i-a iertat pe cei care L-au torturat şi L-au crucificat şi, mai târziu, ucenicul Său, Ştefan, i-a urmat exemplul. Dovada că cineva este ucenicul lui Isus nu este dată doar de cuvintele spuse, ci în mod deosebit de faptele făcute asemenea Lui. Cât de greu a trebuit să-i fie lui Ştefan să ierte grupul răzbunătorilor religioşi, care fără nici un motiv real l-au omorât cu pietre.
Iertarea nu poate fi meritată, nu poate fi plătită, ea este un dar al dragostei şi bunătăţii. Iertarea lui Dumnezeu este motivaţia oricărui creştin, indiferent că este un membru al familiei sau un străin. Pe noi Dumnezeu ne-a iertat prima oară când eram departe de El, străini de Evanghelia Sa şi apoi ne iartă în calitate de fii ai Lui, răscumpăraţi prin credinţa în Isus. Singura scuză pentru neiertarea celui vinovat este răutatea, ura şi duşmănia, or această scuză acuză. O persoană trebuie să se considere iertată de cel căruia i-a greşit în momentul în care-şi cere cu adevărat iertare, fără să depindă de atitudinea persoanei care trebuie să ierte. Cel vinovat nu poate face mai mult decât să-şi ceară iertare. Trebuie să-şi ceară cel vinovat iertare pentru vinovăţia lui sau trebuie pur şi simplu să i se acorde iertarea?
Răspunsul corect îl găsim în atitudinea lui Dumnezeu. Iartă Dumnezeu păcatul unui om, dacă acesta nu se pocăieşte, dacă nu-şi mărturiseşte păcatul pe nume, cu părere de rău şi cu dorinţa să nu-l mai repete? Rezultatul este NU. Putem noi fi mai buni decât Dumnezeu? Acordarea iertării se face în baza cererii iertării. Acordul iertării se face la cererea acesteia, pentru că o iertare ieftină pregăteşte terenul pentru repetarea vinovăţiei. Cererea iertării trebuie să fie expresia regretului - pocăinţa minţii, trebuie să fie expresia remuşcării - pocăinţa sentimentelor, iar în final trebuie să fie expresia renunţării - pocăinţa voinţei. O astfel de cerere de iertare este acceptată totdeuna de Dumnezeu şi trebuie să fie acceptată de cel nedreptăţit, indiferent de natura sau mărimea pagubei făcute. De asemenea, o astfel de cerere de iertare nu doar că satisface pe cel nedreptăţit şi-l înduplecă, dar îl umileşte suficient de mult pe cel vinovat pentru a evita repetarea greşelii. Persoana nedreptăţită nu are dreptul să nu ierte, deoarece apreciază că cererea iertării nu a fost suficient însoţită de regret, remuşcare şi renunţare la greşeală. Numai Dumnezeu are dreptul şi capacitatea să judece gândurile şi sentimentele. Noi, oamenii, avem dreptul şi capacitatea să judecăm faptele văzute şi vorbele auzite. ,,Lucrurile ascunse sunt ale lui Dumnezeu, cele descoperite sunt ale oamenilor", spunea Moise în Deuteronom. A ne cere iertare când suntem vinovaţi şi a ierta când ni se cere iertare este dumnezeieşte, este duhovniceşte.

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.