Aug
3
2014

Unul dintre cele mai evidente simboluri ale iubirii lui Dumnezeu este crucea de pe Golgota

Unul dintre cele mai evidente simboluri ale iubirii lui Dumnezeu este crucea de pe Golgota, crucea dintre cruci. Pe crucea dintre cruci a murit Domnul, ca să nu mai murim noi. Alături de El au murit cei doi tâlhari, condamnaţi în acelaşi timp cu el pentru anumite fărădelegi. Crucea de pe Dealul Căpăţânii rămâne peste veacuri una dintre cele mai mari lecţii de viaţă spirituală pentru urmaşii Mântuitorului.
1. Hristos a murit pe cruce pentru păcat.
2. Tâlharul convertit a murit pe cruce faţă de păcat.
3. Tâlharul neconvertit a murit pe cruce în păcat.
Păcatul are legătură cu moartea, păcatul aduce moartea ,,fiindcă plata păcatului este moartea" (Rom. 6:23). Dacă păcatul este asociat cu moartea, atunci Hristos a murit pentru moarte, tâlharul convertit a murit faţă de moarte şi tâlharul neconvertit a murit în moarte. Credinţa în moartea Domnului Hristos şi pocăinţa de păcatele trecutului aduce mântuire. Omul este mântuit prin moartea Mântuitorului, prin care moarte a plătit pentru toate păcatele trecutului. Mântuirea înseamnă iertarea păcatelor şi ieşirea de sub acuzaţia vinovăţiei provocate de păcat. În această nouă viaţă primită prin Hristos, omul mântuit va trăi în absenţa păcatului. Aceasta înseamnă că omul este mort faţă de păcat şi implicit mort faţă de moarte. Dacă după primirea mântuirii omul rămâne condus de firea pământească va continua să trăiască în păcat, reintrând în felul acesta sub acuzaţia divină. Omul nu poate elimina raportul cu păcatul şi cu moartea, dar poate schimba acest raport. Omul ori este mort în pacat şi în moarte şi trăieşte faţă de păcat, ori este mort faţă de păcat şi faţă de moarte şi este trăieşte în puritate.
Numai Mântuitorul a murit pentru păcat, oamenii ori suntem morţi faţă de păcat, ori sunt morţi în păcat. Omul mort în păcat este mort în moarte, este înfăşurat în păcat, este dominat, condus şi controlat de păcat. Pedeapsa pentru păcat este moartea. Omul mântuit este mort faţă de păcat, este mort faţă de moarte, este mort faţă de dominaţia, controlul şi conducerea păcatului şi a morţii. Omul mântuit este independent faţă de păcat şi faţă de moarte. Hristos a murit ca să ne ia moartea, să distrugă păcatul care ne face vrednici de pedeapsa cu moartea. Dacă omul mântuit continuă să trăiască în păcat şi după convertire, el reintră sub acuzaţia păcatului şi reprimeşte pedeapsa morţii pentru păcat. Din acest motiv omul mântuit trebuie să moară faţă de păcatul prezent, precum a murit Hristos pentru păcatele lui din trecut. Păcatul aduce moartea, acolo unde este păcatul este şi moartea. Omul mântuit rămâne cu potenţialitatea să păcătuiască, de aceea înfrânarea de la păcat este singura soluţie. Prin înfrânare omul este separat de păcat şi implicit faţă de moarte. Dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu au fost satisfăcute prin pedeapsa pe care trebuia să o suporte omul pentru păcat, însă a suportat-o Hristos pentru om.
Dacă Dumnezeu n-ar fi fost drept, nu ar fi fost nevoie ca Fiul Său să sufere şi să moară. Dacă Dumnezeu n-ar fi fost iubitor, nu ar fi dorit ca Fiul Său să sufere şi să moară în locul omului. În felul acesta dragostea lui Dumnezeu a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu a împlinit cererile dreptăţii lui Dumnezeu. ,,Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii din morţi ce eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii" (Rom. 6:11-13).

About the Author: Luigi Mitoi

Comments are closed.